Despre OPSIMUS

Produsele noastre sunt inspirate de către români pentru români, iar OPTIMA este un brand românesc perfect optimizat și pliat pe piața românească. După aproximativ 20 de ani de testare a pieței românești am ajuns la definitivarea unor produse special create pentru români. Ca producător, loialitatea față de piața românească va rămâne întotdeauna una dintre prioritățile noastre.

Ne poziționăm pe piața românească în sectorul produselor destinate amenajărilor interiore: case, birouri, apartamente și hoteluri. Spectrul nostru de produse se va îmbogăți pe măsură ce clienții noștri ne vor acorda mai mult din încrederea lor. Această încredere nu poate fi acordată decât în timp, după ce produsele noastre au fost achiziționate, acestea fiind concepute pentru a mulțumi și pentru a convinge.

FILOZOFIA OPSIMUS?

Iubim viața, și iubim oamenii ... și nu facem compromisuri atunci când e vorba de a le respecta prioritățile și nevoile. Pornim de la raționamente simple, având ca scop final îndeplinirea promisiunilor pe care le facem consumatorilor noștri și nouă înșine.

Apa este elementul esențial al vieții. Căutăm mereu soluții pentru consumul ei cât mai econom, satisfăcând în același timp și necesitățile de confort și pe cele de igienă. Sistemele OPTIMA pe bază de H2O răspund acestor două nevoi prin simplitate și respect.

In tot ceea ce fac ei, oamenii caută confortul zilnic. Muncesc zi de zi pentru a-și permite mai mult confort, iar activitatea de rutină îi îndeamnă la mai multe momente de relaxare. OPTIMA va ofera acele momente de confort și relaxare, pentru ca VIAȚA SĂ MERITE.

Produsele noastre trebuie să răspundă mai multor tipuri de categorii de oameni, diferiți ca indivizi, diferiți ca vârstă, statut social, venit, sex. Fiecare dintre aceste categorii își vor găsi preferințele reprezentate de cel puțin unul dintre produsele noastre.

Știm că indisponibilitatea produselor noastre este sancționată de către clienți, astfel că ne asigurăm că stocul nostru este plin non-stop. Găsiți produsele OPTIMA în 75% din România, prin magazinele noastre partenere, iar service-ul este asigurat in cel mai profesionist mod posibil.

"Gustul amar al calității proaste persistă mult timp după ce gustul plăcut al prețului mic a fost uitat."

Brian Tracy, The Psychology of Achievement